Castelul a fost
ridicat în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara pe locul unei vechi
întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Construcția a
cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări, servind atât drept punct
strategic întărit, cât și drept reședință feudală.
În secolul XVII, principele
Gabriel Bethlen, modifică în spiritul vremii, părti din castel, modificări
dictate atât de necesitați civile cât și militare. Se construiește pe latura
estică, peste fundații mai vechi, un corp de clădire, denumit Palatul mare
dinspre oraș, compus din două niveluri, respectiv camere de locuit și o
sufragerie.
Legenda Fântânii
Despre fântâna din curtea
Castelului Corvinilor că a fost săpată de către trei prizonieri turci pe care
Ioan de Hunedoara în ținea în castel. Ioan le promite celor trei că îi vă
elibera dacă vor săpa o fântână cu apă bună. Prizonierii, animați de speranță
eliberării, sapă în stânca timp de 15 ani și la 28 de metri adâncime reușesc să
găsească prețioasă apa. Numai că între timp Ioan murise iar soția sa, Elisabeta
Szilagyi, a decis sã nu respecte cuvântul dat de soțul sãu și nu îi eliberează
pe cei trei turci, hotărând să fie uciși.
Prizonierii, că ultima dorință, cer permisiunea să scrie pe cheile fântânii o
inscripție: „Apă ai, inima nu”, că un reproș pentru promisiune făcută și
nerespectată. De fapt, inscripția descifrata de Mihail Guboglu glãsuieste
astfel: „Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă
biserică”. Caracterele vechi arabe conținute de inscripție o datează la
mijlocul secolului al XV-lea. Poziția actuală a inscripției este pe unul dintre
contraforții capelei.
Legenda Corbului
Pe blazonul familiei Corvinilor este
inscrpționat un corb care tine în cioc un inel de aur. Atribuirea acestui
simbol al familiei are o legendă. Se spune cã Ioan de Hunedoara, cel care a și
fost proprietar la Castelul Corvinilor era fiu nelegitim al lui Sigismund de
Luxemburg, rege al Ungariei, cu o frumoasă femeie din Țara Hațegului, pe nume
Elisabeta.
Pentru a o feri de necinste, regele îi dă de soț pe unul din vitejii săi,
Voicu, dăruindu-i totodată și un inel ca și dar pentru copilul nenăscut. Scopul
era de a fi recunoscut atunci când va crește și va merge la curtea regală. În
timpul unei călătorii făcută de familia lui Voicu, poposind pentru a prânzi,
inelul este uitat pe o margine a ștergarului pe care erau puse merindele. Un
corb, atras de strălucirea inelului îl fură încercând să plece cu el. Copilul
Ioan de Hunedoara ia un arc și sageteazã corbul, recuperând astfel inelul.
Atunci când crește și ajunge la curtea regală, povestește aceastã pățanie.
Regele, impresionat de această istorie, decide că simbolul familiei
hunedorenilor sã fie corbul cu inel de aur în cioc. De altfel, și numele
familiei provine din latinescul „Corvus”, care înseamnă „Corb”, o pasăre care
simboliza cu totul altceva în evul mediu, și anume înțelepciunea și
longevitatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu